Nu vaccinurilor!!! Citeşte şi dă mai departe: https://nuvaccinurilor.wordpress.com

Iulie 15, 2009

Bazac, doamna Geoană şi publicitatea Gardasil(silgard)

Filed under: Uncategorized — novaccin @ 6:47 pm

Fundaţia „Renaşterea”, patronată de Mihaela Geoană, soţia preşedintelui PSD Micea Geoană, gestionează o parte dintre fondurile dirijate de ministerul condus de Ion Bazac, un apropiat al familiei, destinate prevenirii cancerului de col uterin la fetiţe.

Uite vaccinul, nu e vaccinul
Anul trecut, Fundația „Renașterea pentru Educație, Sănătate și Cultură”, condusă de Mihaela Geoană, soția liderului PSD, a fost recunoscută, prin hotărâre aprobată de Guvern, ca fiind de utilitate publică, statut care conferă, printre altele, drept preferențial la bunuri proprietate publică și fonduri bugetare. Efectele nu s-au lăsat așteptate, mai ales după ce ministerul Sănătății a fost încredințat de Geoană unuia dintre oamenii săi de casă, Ion Bazac. În mandatul acestuia, s-a decis ca fondurile alocate vaccinării preventive contra cancerului de col uterin să fie utilizate pentru alte acțiuni de prevenire, mai ales din cauza reticenței unor părinți față de vaccinul respectiv. Acum câteva luni, Ion Bazac a decis personal stoparea, pentru cel puțin un an de zile, a vaccinarii împotriva HPV și a decis, totodată, ca fondurile rămase necheltuite din cele 23 de milioane de euro alocate programului să fie dirijate către o amplă campanie națională de informare cu privire la vaccinarea anti-HPV. Vârf de lance al campaniei respective a fost desemnată chiar fundaţia Mihaelei Geoană, iar aceasta primit spre administrare fondurile guvernamentale, despre care Bazac afirmă că nu provin de la buget, ci de la companiile care produc vaccinuri anti-cancer. Mai trebuie spus că fundația soției lui Geoană a încercat să obțină fonduri ministeriale și pe vremea fostului ministru, Eugen Nicolăescu, potrivit unor surse apropiate liberalului, fără succes, însă.

Mihaela Geoană nu știe câți bani a primit de la Bazac
Contactată de Inpolitics, Mihaela Geoană a admis că Fundaţia pe care o cârmuieşte se ocupă, într-adevăr, de aceste proiecte de prevenire dar, a explicat că nu este în măsură să ofere mai multe informaţii, inclusiv legate de fonduri. „Suntem implicaţi (Fundaţia „Renaşterea” n.r.) în lupta împotriva cancerului de ani de zile. Da, avem o serie de programe de prevenire a cancerului de col uterin. După cum ştiţi probabil, eu nu sunt medic. Vă pot pune în legătură cu directorul de PR al Fundaţiei pentru mai multe detalii”, ne-a spus, politicoasă, Mihaela Geoană. La rândul ei, şefa departamentului de comunicare, Cătălina Negara, ne-a declarat că Fundaţia „Renaşterea” este, într-adevăr, partenera Ministerului Sănătăţii în implementarea programului de prevenire al cancerului uterin. Ea a adăugat că nu ştie care este suma fondurilor alocate, dar a accentuat parafarea şi existenţa parteneriatului „Renaşterea”-Ministerul Sănătăţii. „Nu cunosc detalii despre fonduri. Suntem parteneri ai Ministerului Sănătăţii în aceste proiecte de prevenire a cancerului la femei. În principal, prevenirea constă în mediatizarea şi explicarea corectă în faţa opiniei publice a problemelor ridicate de cancer, în toate formele sale”, ne-a explicat Cătălina Negara. Decizia guvernamentală care a dat undă verde Fundaţiei „Renaşterea”, condusă de soţia preşedintelui PSD, în a gestiona fondurile alocate combaterii cancerului de col uterin, a pus pe jar lumea medicală din Capitală, şi nu numai. Mai mulţi directori de spitale, contactaţi de Inpolitics, şi-au manifestat suspiciunile față de o astfel de hotărâre, dar teama de represalii îi face să nu iasă la rampă, pe marginea subiectului. Pe de altă parte, în urmă cu mai multe săptămâni s-a vehiculat că fundația Mihaelei Geoană va fi luată la puricat de anumite organisme de control din cauza suspiciunii deturnării de fonduri, dar soția liderului PSD a declarat revistei Q Magazine că, tocmai pentru că se așteaptă la asemenea lucru ține permanent la îndemână actele fundației: „pot să facă orice control, noi suntem pregătiți, suntem cu totul clar”. (Răzvan Gheorghe)

Sursa: inpolitics

2 comentarii »

  1. Informatii denigratoare fara motiv.. Cam asta mi se pare mie ca vad cand citesc articolul asta. Este periculos de-a dreptul sa pui inainte de sanatatea unor copii o speculatie precum cea legata de fundatia renasterea..

    Comentariu de mari — Iulie 16, 2009 @ 7:35 am

  2. Sunt informaţii preluate, ca mai toate articolele din acest blog.
    Oamenii trebuie să ştie că banii îi motivează pe politicieni, nicidecum grija pt. sănătatea noastră. Dacă ar lupta împotriva cancerului cu adevărat, ar milita în primul rând împotriva folosirii substanţelor cancerigene din alimente, băuturi, medicamente, vaccinuri, etc., mai ales că majoritatea acestora vin din import.

    Comentariu de Novaccin — Iulie 16, 2009 @ 9:50 am


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: