Nu vaccinurilor!!! Citeşte şi dă mai departe: https://nuvaccinurilor.wordpress.com

Iulie 22, 2009

Vaccinurile, dumnezei falşi

Filed under: Uncategorized — novaccin @ 4:56 pm

În ultima sută de ani, oamenii au început să accepte orbeşte ce le-au spus medicii, practic abandonând responsabilitatea pentru sănătatea lor şi a copiilor lor, în mâinile tagmei medicilor. Aceasta, nu din rea intenţie, cât din indolentă, a acceptat ca adevăr universal teoria vaccinării, precum le-a fost predată în şcoala medicală. Ar fi naiv să credem că marile concerne farmaceutice, producătoare de vaccinuri, nu au avut un cuvânt greu de spus, în scrierea manualelor medicale de imunologie, astăzi contribuind direct sau indirect, întregul material didactic conţinut în aceste manuale.

Prea mulţi medici şi-au făcut un act de credinţa din vaccinuri, refuzând să vadă realitatea din jurul lor, copiii debilităţi pe viaţă datorită vacinurilor. Nu toţi însă.
Câţiva, au început să scrie chiar cărţi şi să vorbească public despre efectele dezastruoase ale vaccinurilor, asupra sănătăţii. Iată un scurt documentar produs de TVR, care pune întregul concept al vaccinării într-o lumina noua. Ca părinţi, ar trebui cel puţin să-i ascultăm pe aceşti medici adevarati până la capăt, înainte de a lua o decizie atât de importantă pentru viitorul copiilor noştri:

Urmăriţi documentarul „Vaccinuri pentru templul sufletului” produs in cadrul emisiunii „SEMNE” din data de 21-06-2009, folosind următoarea adresă URL pentru programul „REAL PLAYER”:
rtsp://193.186.33.33/video/DATA-2009-06-23-11-54.rm
sau click AICI.

1 comentariu »


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: